luni, 9 decembrie 2013

Poza poznasa




Căprioara delicată, mică slabă şi speriată,
Fiind frumoasă şi iubită , briliantă şi-ngrijită
Rugăminte a aflat pentru fotografiat.
Însă ea nevinovat, fără griji , civilizat
S-a postat strîmb la pozat, într-un unghi neadecvat.
Fotografu-a fost grăbit, neglijent şi adormit
Din cei care au venit, nici unul nu a grăit
Ca sa-i dea cumva de ştire că mai trebui pregătire…
Iar lumina , bat-o vina….da… lumina…,
A cuprins a ei fiinţă cu o crudă rea-voinţă
Şi umbrind făptura-i fină fără de colesterină,
I-o încurcă, o- deformează, ici-colea o expandează
O împresoară prin cîrlionţi numai cu fotoni cam tonţi,
Corpul ei tras prin inel, i-l modifică mişel,
Astfel că în plin pastel căprioara parcă-i miel.
Chiar picioarele sublime, perfecte, fără vechime
I le taie din parcurs ca şi cum ar fi de urs.
Gîtul ei fragil şi moale, catifea cu rotocoale
Visul multor cerbi din ţară, îl lăţeşte înafară
Şi uitîndu-te isteţ, ai jura că-i de mistreţ.
Ce să zic de-a ei codiţă, veselă ca o fundiţă…
Căci cu cît te chinuieşti, forma ca să o ghiceşti
Tot mai mult aduce-n plan ,cu coada de şobolan.
Aşa că deşi-i frumoasă, căprioara norocoasă
Dacă n-a găsit în tihnă, fotograf bun şi lumină
Poza n-a fost arătoasă ci din contră, mincinoasă.
Iar de-amu aproape-o lună scumpa căprioară bună,
Minunată şi divină, cu un corp de balerină
Tristă, cu surîs formal plînge cam convenţional:
- Ce ghinion dimensional , cu iz sociocultural !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu